Pentru experţi

Sebastian, ing. electrotehnician

Sunt coordonator de proiect în zona dezvoltării de autovehicule. Administrez mai multe proiecte, care se ocupă, de exemplu, cu analiza sistemelor Bus ale autovehiculelor. Mie întotdeauna îmi face o plăcere deosebită să am o vedere de ansamblu asupra diverselor subiecte, să mă confrunt cu noile cerinţe ale proiectului şi cu subiectele de viitor, şi totuşi să rămân aproape de angajaţi şi de materia tehnică.

Responsive image

Andreas, matematician

Sunt şef de departament. Sarcinile mele cuprind coordonarea proiectelor noastre şi rezolvarea problemelor în acord cu clienţii noştri, cât şi controlarea proiectelor şi coordonarea angajaţilor. Mie îmi face o plăcere deosebită să contribui împreună cu colegii mei la dezvoltarea proiectelor noastre şi la succesul in-tech.

Responsive image

Alex, B. ing. Mecatronică

Sunt inginer de sistem în zona vehiculelor pe şine. Sarcinile mele actuale cuprind atât adaptarea şi integrarea sistemelor în vehicule specifice, cât şi acordarea suportului la autorizare. În acest context, este importantă atât respectarea prevederilor naţionale şi europene, cât şi verificarea respectării acestora. În acest scop, eu specific şi verific cazurile de testare şi evaluez rezultatele testării acestora. Înainte de toate, foarte interesant este faptul că avem de-a face cu o multitudine de sisteme diverse, a căror complexitate şi interconectivitate trebuie să o stăpânim.

Responsive image

Christina, economistă business

Sunt supervizoare de proiect în cadrul departamentului nostru de administrare. Mă ocup de problemele tehnice şi de specialitate în domeniul sistemelor noastre de înregistrare a timpului, al structurilor de proiect, al supervizării proiectelor şi al elaborării rapoartelor. În munca mea îmi place cel mai mult că nicio zi nu este la fel şi mi se încredinţează sarcini care nu întotdeauna aparţin direct de aria mea de activitate. Asta înseamnă că această muncă va rămâne întotdeauna interesantă!

Responsive image

Începerea lucrului cu avânt maxim!

Inginerii, informaticienii şi tehnicienii cu experienţă găsesc la noi un mediu pentru sarcini interesante şi diversificate. Indiferent dacă lucrezi în dezvoltare, în managementul calităţii sau în zona de integrare sau încercare sisteme – te aşteaptă multe sarcini interesante!

Posibilităţi pentru carieră

Nu doreşti ca dezvoltarea ta profesională să stagneze? Noi lucrăm la diverse proiecte. La noi ai posibilitatea să te familiarizezi şi cu subiecte şi activităţi noi, chiar în timp ce îţi clădeşti cariera. Iar în urma pregătirilor profesionale la academia in-tech cunoştinţele tale profesionale avansează la cel mai nou nivel. Desigur, îţi poţi asuma şi răspunderi – fie în calitate de coordonator proiect sau de echipă, fie ca asistent al juniorilor în cadrul programelor noastre interne de pregătire şi perfecţionare.

Aplicare din propria iniţiativă

Nu sunt posturi libere? Mai ales pentru profesionişti, merită aplicarea din propria iniţiativă. Chiar dacă momentan nu există un post liber pentru tine: Chiar dacă ai aplicat din propria iniţiativă, noi acceptăm cu plăcere documentele tale şi te anunţăm când apar posturi libere potrivite.